Archive for July 2008
nota
- ma intreb unde se duc toate cuvintele nespuse? le-as aduna pe toate;
7
-Si teama ta de ridicol? articuleaza Sanda. Te deranjeaza?
-Pe mine? Nu. De ce m-ar deranja tocmai pe mine?
-Pentru ca am impresia ca te cramponezi de ea, te reduce..
-Vrei sa spui ca ma inhiba?
-Nu, inhibarea presupune mai mult, dar include ceea ce spuneam eu.
-Ma ghideaza, e firesc. Actiunile mele sunt de multe ori rezultatul temerii de penibil. Al meu, evident, dar al altora.. Oh al altora, ma paralizeaza, fug de el, il ignor daca pot, dar rusinea tot ma prinde. Cred ca prind ideea pe care o sugerezi. Vrei sa spui ca poate de multe ori las lucruri nespuse, nescrise sau nefacute pur si simplu, evitand sa cad eu insami in penibil? Hmm, ei bine da. Deci, concluzionam ca ma inhiba?
-Nu te lovi de interpretari, discutam. Nu e absolut necesar sa facem o incadrare.
Simte Sanda asta a mea orice umbra.
-Nu vad cum as putea sa-mi controlez teama de penibil. E ceva natural care se regaseste in esenta personalitatii.
-Este posibil, zice Sanda, sa izvoreasca tot din grija ta pentru imaginea pe care o au ceilalti despre tine.
Sau grija pe care am avut-o, imi zic in sinea-mi.
-Si care este strans legata de repulsia ta fata de conflict, continua Sanda.
6
Ii povestesc Sandei interpretarea astrogramei mele bazata pe ora, locul si data nasterii. Cand mi-a fost citita, am ascultat cu atentie si i-am analizat corectitudinea.
E bine da, se potriveste. In linii mari, si cu neconcordante pe alocuri, evident. Ce conteaza daca e adevarat sau nu, daca este sau nu o simpla potriveala de trasaturi de caracter, de tendinte, de isterii, de nevroze si placeri. M-a caracterizat extrem de bine.
Azi ma decid sa-i spun Sandei si urmarea. Ei bine, zic, mi-a transmis si interpretarea “vietii anterioare-si regula de invatat”. Sanda isi arcuieste o spranceana, abia vizibil. Da, continui, exista si o astfel de ..poveste. Cand C., astrologul, s-a oferit sa-mi faca astrograma am fost sceptica. Nu pentru ca nu cred neaparat in interpretarea ei, ci mai ales pentru ca nu cred in aptitudinea lui C. de a face o interpretare exacta, sau mai ales, corecta. Spre surprinderea mea, e aproape perfecta. Nici nu conteaza daca e reala, cert este ca m-a interpretat uimitor de exact. La cum il cunosc eu pe C., este o pura intamplare, ii spun Sandei.
Dar stai sa vezi ce-i cu viata (mea) anterioara. Ei bine, morala vietii mele anterioare este, se pare, ca am refuzat in toate, (cu incapatanare) sa ma maturizez. Pura intuitie sa fie? Cand C. mi-a citit verdictul, am tresarit. Ma asteptam sa-mi spuna ca am fost vreo curtezana, ca am avut multe vieti, ca am trait in Grecia antica, sau orice altceva de genul asta; ceva, o minciuna gogonata, dar frumoasa. Dar mi-a aruncat o realitate, a cel putin, vietii actuale.