Dialoguri

Ii privesc degetele lungi pe care sta impunator un inel verde cu piatra mare. Seamana cu al doamnei C., profesora mea de limba romana si diriginta mea in clasele V-VIII. O alta dragoste feminina la prima vedere. Inalta, cu parul blond asezat cuminte in bucle nerazlete. Mi-o amintesc doar in doua taioare. Unul mov strans pe corp si altul maro a carui fusta se termina brusc in dreptul genunchilor. Fara a fi frumoasa doamna C. era exotica. Purta un inel cu o piatra imensa, de o culoare incerta, si cinci bratari subtiri care clinchaneau de incheietura mainii. Parfumul ei era intotdeauna invaluit de o mireasma de fum de tigare. Inteligenta, cocheta si intotdeauna corecta in aprecieri, doamna C. mi-a cultivat inclinatia spre literatura limbii romane. Mie mi se parea o zeita. Fiul ei avea atunci cinci ani, si era mulatru, cu parul cret, o minune de copil.

Sanda ma asculta cu rabdare, nu anticipeaza. Eu insa o fac. Ii anticipez raspunsurile, analiza. Cred ca stie, dar nu o alarmeaza. In fond, important este sa-mi amintesc eu. In prezent discutam copilaria mea, ce-mi amintesc, sau ce vreau sa-mi amintesc, intinsa pana spre adolescenta. Insa nu exista reguli, nu ne concentram pe o perioada anume. Iar eu nu vreau sa-mi amintesc intodeauna.