nota
- ma intreb unde se duc toate cuvintele nespuse? le-as aduna pe toate;
7
-Si teama ta de ridicol? articuleaza Sanda. Te deranjeaza?
-Pe mine? Nu. De ce m-ar deranja tocmai pe mine?
-Pentru ca am impresia ca te cramponezi de ea, te reduce..
-Vrei sa spui ca ma inhiba?
-Nu, inhibarea presupune mai mult, dar include ceea ce spuneam eu.
-Ma ghideaza, e firesc. Actiunile mele sunt de multe ori rezultatul temerii de penibil. Al meu, evident, dar al altora.. Oh al altora, ma paralizeaza, fug de el, il ignor daca pot, dar rusinea tot ma prinde. Cred ca prind ideea pe care o sugerezi. Vrei sa spui ca poate de multe ori las lucruri nespuse, nescrise sau nefacute pur si simplu, evitand sa cad eu insami in penibil? Hmm, ei bine da. Deci, concluzionam ca ma inhiba?
-Nu te lovi de interpretari, discutam. Nu e absolut necesar sa facem o incadrare.
Simte Sanda asta a mea orice umbra.
-Nu vad cum as putea sa-mi controlez teama de penibil. E ceva natural care se regaseste in esenta personalitatii.
-Este posibil, zice Sanda, sa izvoreasca tot din grija ta pentru imaginea pe care o au ceilalti despre tine.
Sau grija pe care am avut-o, imi zic in sinea-mi.
-Si care este strans legata de repulsia ta fata de conflict, continua Sanda.
6
Ii povestesc Sandei interpretarea astrogramei mele bazata pe ora, locul si data nasterii. Cand mi-a fost citita, am ascultat cu atentie si i-am analizat corectitudinea.
E bine da, se potriveste. In linii mari, si cu neconcordante pe alocuri, evident. Ce conteaza daca e adevarat sau nu, daca este sau nu o simpla potriveala de trasaturi de caracter, de tendinte, de isterii, de nevroze si placeri. M-a caracterizat extrem de bine.
Azi ma decid sa-i spun Sandei si urmarea. Ei bine, zic, mi-a transmis si interpretarea “vietii anterioare-si regula de invatat”. Sanda isi arcuieste o spranceana, abia vizibil. Da, continui, exista si o astfel de ..poveste. Cand C., astrologul, s-a oferit sa-mi faca astrograma am fost sceptica. Nu pentru ca nu cred neaparat in interpretarea ei, ci mai ales pentru ca nu cred in aptitudinea lui C. de a face o interpretare exacta, sau mai ales, corecta. Spre surprinderea mea, e aproape perfecta. Nici nu conteaza daca e reala, cert este ca m-a interpretat uimitor de exact. La cum il cunosc eu pe C., este o pura intamplare, ii spun Sandei.
Dar stai sa vezi ce-i cu viata (mea) anterioara. Ei bine, morala vietii mele anterioare este, se pare, ca am refuzat in toate, (cu incapatanare) sa ma maturizez. Pura intuitie sa fie? Cand C. mi-a citit verdictul, am tresarit. Ma asteptam sa-mi spuna ca am fost vreo curtezana, ca am avut multe vieti, ca am trait in Grecia antica, sau orice altceva de genul asta; ceva, o minciuna gogonata, dar frumoasa. Dar mi-a aruncat o realitate, a cel putin, vietii actuale.
5
Astazi Sanda poarta o rochie lunga, galben pal, are cearcane vagi, cenusii sub ochi. Pe mana sta o bratara de fildes. Sanda ma intreaba ce facem cu fumatul. Ce sa facem ii raspund eu, il savuram, si ii zambesc. Mama fuma extrem de rar. Dar ea a fost prima persoana pe care am vazut-o fumand. Copil fiind, o priveam cu admiratie, era imbracata cu gust si stil. Parfumurile ei erau intotdeauna foarte tari. Fumatul mi se parea atunci gratios si foarte interesant, cand il intalneam la femei. Dar mai ales la mama. Si de altfel, putine femei fumau. Mirosul de tigara nu m-a deranjat niciodata, poate ca mai ales pentru ca se fuma rar si putin. Il asociam intotdeauna mirosului cafelei si al parfumului.
Cand plec din biroul Sandei ma opresc la o cofetarie de tip vechi, micuta, cu prajituri de tot felul, si cu doua doamne plinute cu sortulet alb. Deja ne cunoastem si ne zambim. Cofetariile sunt singurele locuri unde mai gasesti sticlute mici de Coca-Cola pe care le savurez din copilarie. Iau sticla de Coca-Cola si ii verific temperatura. Stati linistita, nu este extrem de rece ma anunta cofetara. Si mie imi vine sa rad, pai rece vroiam sa fie, ma gandesc. La usa sunt cateva masute cu scaune din aluminiu si umbrele, la care ma asez. Tramvaiul trece prin fata cofetariei. Mai sus pe strada sunt cateva tarabe de flori la care cateva tiganguse cu parul lung fac reclama de mama focului de cate ori cineva trece, chiar si la distanta.
4
Ii privesc degetele lungi pe care sta impunator un inel verde cu piatra mare. Seamana cu al doamnei C., profesora mea de limba romana si diriginta mea in clasele V-VIII. O alta dragoste feminina la prima vedere. Inalta, cu parul blond asezat cuminte in bucle nerazlete. Mi-o amintesc doar in doua taioare. Unul mov strans pe corp si altul maro a carui fusta se termina brusc in dreptul genunchilor. Fara a fi frumoasa doamna C. era exotica. Purta un inel cu o piatra imensa, de o culoare incerta, si cinci bratari subtiri care clinchaneau de incheietura mainii. Parfumul ei era intotdeauna invaluit de o mireasma de fum de tigare. Inteligenta, cocheta si intotdeauna corecta in aprecieri, doamna C. mi-a cultivat inclinatia spre literatura limbii romane. Mie mi se parea o zeita. Fiul ei avea atunci cinci ani, si era mulatru, cu parul cret, o minune de copil.
Sanda ma asculta cu rabdare, nu anticipeaza. Eu insa o fac. Ii anticipez raspunsurile, analiza. Cred ca stie, dar nu o alarmeaza. In fond, important este sa-mi amintesc eu. In prezent discutam copilaria mea, ce-mi amintesc, sau ce vreau sa-mi amintesc, intinsa pana spre adolescenta. Insa nu exista reguli, nu ne concentram pe o perioada anume. Iar eu nu vreau sa-mi amintesc intodeauna.
III
Si ce iti doreai de la pranzul din gradina? Tac. Sa-i vad veseli, glumind sau povestind..dar mi se pare patetic, si atunci tac in continuare. Oare stie ce gandesc, ma intreb? Doamna S. intinde mana spre paharul cu apa si atunci observ lantisorul ei de aur minuscul, de care atarna fericita o clepsidra cu nisipul verde.
Crezi, o intreb, ca reintoarcerile astea in amintiri si memorie imi vor da mie insami raspunsuri, sau tie? Deja stiu ce-o sa raspunda: in principiu da, tie, dar impreuna cu rationamentul meu…Probabil tie, imi raspunde ea, in fine, asa ar fi ideal. Mi-ar placea s-o pshiho-analizez eu pe doamna S. de fapt. S-o interoghez, s-o ascult, s-o astept sa-si aminteasca.
Ce nu-ti placea la tara? Nu stiu, ii raspund. Nu stii, sau nu vrei sa te gandesti?
II
De altfel, ne tutuim. Eu sunt pentru ea Maria, si ea pentru mine Sanda. Dar eu spun si doamna S. Are ochii verzi intens, si tenul masliniu. Cred ca ea ma readuce la realitate, intrebandu-ma ce vreau sa-i povestesc astazi. Chiar asa, oare ce vreau sa-i spun? Imi tot vine sa-i spun “nimic”, dar nu o pot dezamagi. Mai ales pentru ca ma fascineaza. Ce sa-i spun oare, caci totul mi se pare zadarnic? Stiu ca poate sa ma ajute sa-mi gasesc raspunsuri, dar ce folos? Candva mi se parea ca ma pot autoanaliza mai bine decat orice psiholog. Haide sa revenim putin la copilaria ta. Revenim ma gandesc eu. Ce sa-i spun oare? Imi amintesc cum bunicul uda gradina cu un furtun negru din cauciuc lung de vreo 200 de metri. Udatul gradinii era ca un ritual. Pamantul e uscat si a crapat, iar eu sunt incantata de crapaturile din sol pe care le pipai cu degetele si le urmaresc formele.
Bunicul cara furtunul greu si lung spre fantana din gradina, de care doar ma apropii, dar din care noi, copii, nu scoatem niciodata apa. Nu-mi amintesc bine de ce exista aceasta regula. Eu astept cuminte sa instaleze bunicul furtunul si intre timp vorbesc cu stiuletii de porumb care abia au “dat” de cateva saptamani, si eu am asteptat nerabdatoare sa iasa stiuletii, “papusile” cu parul lung si alb. Le urmarec pana la cules. Am mii de papusi cu care ma pot juca. Sunt Barbie-urile mele. La inceput au parul lung si alb, insa treptat culoarea “parului” se duce spre maroniu. Bunicul nu ne-a certat niciodata. Mai zice din cand in cand, “mai tataie, nu mai calcati pe furtun, ca il stricati”. Cand apa in sfarsit tasneste din furtun, ma bucur pentru pamantul secat care primeste apa si o inghite cu lacomie. Eu imi imaginez ca pamantul e o fiinta, ca stie ca asta e ritualul, si ca se bucura. Placerea mea cea mai mare este sa strivesc pamantul de acum ud cu picioarele, pentru a simti namolul cum imi iese printre degetele picioarelor. Mai tarziu adun namol si fac bulgari, pe care ii las sa se usuce la soare si sa se intareasca. Nu-mi amintesc ce faceam cu bulgarii de pamant uscat. Fac o pauza. Nu-mi mai vine nici o imagine in minte, nici o amintire. Doamna S. ma intreaba ce de m-am oprit. Intuieste ca am facut o conexie.
Ii spun ca mi-am amintit ca si atunci asteptam cu nerabdare si fericire sa ne asezam cu bunicul si cu bunica la pranzul de la umbra nucului din gradina, cu apa rece din fantana in ulcica de lut, branza, ceapa, rosii si paine cu coaja tare si bine rumenita. Nu vad legatura cu prezentul, imi spune doamna S. Ezit, dar ii spun ca si atunci ma intristau momentele de tensiune, dintre bunici, sau parinti. Chiar daca bunicii nu se certau aproape niciodata, ci doar erau tacuti cateodata sau ingandurati de ale recoltelor. Iar daca se certau, erau doar pareri diferite care nu rezultau niciodata in scandaluri. Dar stiu exact cum cautam si asteptam cu nerabdare momentele in care simteam eu bucuria lor adunata peste a mea, sau a noastra, a nepotilor. Sesizez conexia pentru ca doamna S. crede ca grija mea obsesiva pentru parerea celorlati fata de mine si repulsia mea pentru certuri mai serioase de orice natura provine de undeva din copilarie.
I
Buna ziua, aseaza-te, imi spune doamna psiholog. Se numeste S.S. O privesc cu atentie. Are picioare lungi si suple, fara a fi ateltice, cu glezna micuta, fina, aproape bruna. Astazi poarta o fusta cambrata care fara a fi indecenta ii scoate in evidenta forma impecabila.Cand se apleaca ii zaresc breteaua dubla si fina a sutienului crem din saten. Imediat narile mi se umplu de mirosul parfumului ei, binecunoscut de acum. Cred ca vin mai mult pentru ca-mi place s-o privesc si sa o analizez pe ea insasi decat sa fiu analizata. Astazi isi poarta parul lung prins cu un ac de fildes, pe care l-am zarit cand s-a intors o secunda pentru a-si ridica un dosar de pe un scaun.
In cele din urma ajungem sa ne privim in ochi. Pot sa-mi aprind tigarea? o intreb. Sigur ca da, imi spune, desi stiu bine ca nu se fumeaza in cabinetul doamnei S.
